Multa lume crede ca cel mai bine este sa te antrenezi dimineata, pe stomacul gol. Chiar si unii medici sustin ca atunci cand nivelul de zahar din organism este mai scazut, asa cum se intampla dimineata, pe stomacul gol, exercitiile te vor face sa arzi mai multe grasimi. De fapt, antrenamentul pe stomacul gol s-ar putea chiar sa dauneze rezultatelor obtinute, astfel incat acesta sa nu fie la fel de eficient pe cat ti-ai dori.
De ce ar trebui sa iei micul dejun inainte de antrenament?
Asa cum deja ai auzit pana acum, micul dejun este cea mai importanta masa a zilei si exista si un motiv consistent pentru care acest lucru ar trebui respectat: corpul foloseste caloriile acestei mese pentru a produce energia de care are nevoie pentru a functiona intreaga zi.
Astfel, atunci cand alegi sa nu mananci inainte de a iti face antrenamentul, de fapt alegi sa iti folosesti energia ramasa peste noapte si apoi sa o inlocuiesti cu cea obtinuta in timpul micului dejun de dupa. Pare putin ilogic, nu?
In schimb, daca vei alege intai sa consumi un mic dejun sanatos si apoi sa iti faci exercitiile, nu doar ca vei putea sustine un antrenament de durata mai lunga si mai intens, datorita energiei provenite de pe urma mancarii, dar vei consuma si caloriile in plus obtinute din aceasta.
Alte beneficii pe care le poti obtine
Recuperarea de dupa antrenament va fi una mult mai rapida si optima daca executi antrenamentul dupa masa. Organismul tau va avea, astfel, energia necesara sa sustina efortul ridicat si sa repare micile fisuri ale fibrelor musculare provenite de pe urma acestuia si te vei simti intreaga zi mai energic/a.
Nivelul scazut de zahar din sange provoaca ameteli si greata. Exercitiile fizice il scad si mai mult, in timp ce somnul are o contributie semnificativa asupra acestuia. De aceea, facand antrenamente inainte sa mananci, iti obligi organismul sa functioneze la parametri anormali, ceea ce poate conduce la o stare fizica de rau pentru intreaga zi. Mancand inainte insa si aducandu-ti nivelul zaharului la parametrii normali, nu iti supui organismul la o functionare anormala si ii oferi posibilitatea de a consuma exact atat cat sa nu iti faca rau.
Piramida lui Maslow ne spune un lucru important, chiar si legat de exercitiile fizice: nu putem functiona normal, daca nu avem nevoile de baza satisfacute, foamea numarandu-se printre acestea. De aceea, nu te astepta ca motivatia sa iti fie foarte puternica, atunci cand stomacul iti cere mancare. Odata satisfacuta aceasta nevoie, te poti concentra pe obtinerea unor rezultate bune de pe urma antrenamentelor si atingerea unor scopuri precum pierderea unor kilograme in plus sau definirea masei musculare.
Totusi, trebuie sa tinem cont ca fiecare persoana este diferita fata de celelalte si ca o reteta nu poate functiona la fel pentru toata lumea. Pentru tine, este foarte posibil sa functioneze de minune antrenamentele inaintea micului dejun, spre deosebire de alte persoane. Dar, daca simti ca te identifici in randurile scrise in paragrafele de mai sus, poate este mai bine sa incerci sa mananci inainte de exercitiile zilnice, pentru a evita sa iti faci rau fizic.